Sâmbătă, începând cu ora 10.00, reprezentanți ai Primăriei Moldova Nouă alături de elevii și cadrele didactice din cadrul Liceului Tehnologic ,,Clisura Dunării” dau startul unei noi acțiuni de ecologizare a orașului, întregul demers fiind organizat, la nivel național, de Asociația ,,Let’s Do it, Romania!” în parteneriat cu
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Administrația Națională Apele Române, Romsilva, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Asociația Municipiilor din România și Asociația Comunelor din România.
Promotorii acțiunii de ecologizare în orașul Moldova Nouă se așteaptă ca puterea exemplului să le fie urmată atât de reprezentați ai segmentului public-privat, de societatea civilă, cât și de ONG-uri, motivele fiind cât se poate de simple: prin redarea frumuseții naturii, care, din păcate, se sufocă de gunoaie, va fi redată și bucuria de a trăi într-un mediu înconjurător sănătos, curat, curtat de nenumărați oaspeți/vizitatori dornici să cunoască atracțiile turistice specifice zonei.
La nivelul administrației publice locale din Moldova Nouă, echipa desemnată să coordoneze activitatea de ecologizare a identificat zonele care necesită o intervenție imediată, pe lista de prioritate fiind trecute atât aleile și parcurile din oraș, cât mai ales malurile albiilor râurilor.
În atenția tuturor celor care în acest weekend, cu ocazia Zilei Naționale a Curățeniei, vor să pună natura pe primul loc, prezența într-o nouă campanie ,,Let’s Do it Romania!” va fi ,,semnată” în curtea Liceului Tehnologic ,,Clisura Dunării” Moldova Nouă, ora 10.00, acolo unde voluntarii participanți la acțiune vor primi materialele necesare, saci și mănuși.
Nu uitați! Natura are prioritate și la Moldova Nouă! Doar împreună putem adapta sloganul ,,Let’s Do it, Romania!” în ,,Let’s Do it, Moldova Nouă!”