Înălțarea Domnului – prilej de cinstire a Eroilor din Moldova Nouă

Reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Moldova Nouă, cei ai Bisericii Ortodoxe Române, instituțiilor publice și private de pe raza orașului, ai partidelor politice și minorităților din urbe au fost prezenți astăzi, în zi de mare sărbătoare – Înălțarea Domnului – la Cimitirul Eroilor pentru a-i omagia pe cei care, prin sacrificiul lor suprem, ne-au oferit o Românie unită, o Românie modernă.

Evenimentul comemorativ a debutat cu intonarea Imnului național al României, apoi continuând cu sjulba de Te Deum, săvârșită de un sobor de preoți ai Bisericii Ortodoxe Române. După momentul religios, părintele Protopop, Bogoliub Martinovici, a ținut să sublinieze în fața celor prezenți că sacrificiul ostașilor ar trebui să fie o pildă pentru noi toți, jerfa acestora fiind pomenită cu ocazia fiecărei Sfinte Slujbe de Duminică, precum și cu ocazia fiecărei sărbători importante din calendarul ortodox.

Un mesaj de respect și memorie eternă față de eroii români l-a avut și Andreea Boboescu, profesor de istorie în cadrul Liceului Tehnologic “Clisura Dunării” Moldova Nouă, cea care a reamintit faptul că Tratatul de la Versailles, semnat în 1919 între beligeranții Primului Război Mondial, a stat la baza omagierii celor căzuți pe câmpul de luptă, prin îngrijirea mormintelor și întreținerea operelor comemorative de război dedicate acestora. Totodată, cadrul didactic a prezentat câteva versuri din poezia lui Nichita Stănescu, “Nu-l uitați”,  prin intermediul cărora marele poet, scriitor și eseist slăvea amintirea celor care și-au sacrificat viața pe câmpurile de luptă pentru libertate, dreptate, credință, pentru apărarea țării și întregirea neamului:

“Nu-l uitați pe cel căzut în război,
Lăsați-i din când în când un loc liber la masă,
Ca și cum ar fi viu între noi,
Ca și cum s-ar fi întors acasă.
Nu-l uitați pe cel căzut în război,
Strigați-l din când în când pe nume,
Ca și cum ar fi viu printre noi
Și atunci el va surâde în lume “.

Prezent la acțiunea festivă, primarul orașului Moldova Nouă, Ion Chisăliță, a ținut să sublinieze atât importanța comemorării celor care s-au jertfit pentru tot ceea ce înseamnă iubire de țară, cât mai ales misiunea tinerei generații – aceea de a duce mai departe patriotismul și iubirea de țară, singurele care pot garanta succesul unei națiuni.

“Le aducem mulțumiri, piosul nostru omagiu, recunoștință și apreciere pentru ceea ce au făcut celor care își odihnesc oasele aici, în Cimitirul Eroilor de la Moldova Nouă și nu numai – tuturor eroilor neamului românesc care au făcut ca țara noastră să fie astăzi în pace și liniște. La baza menținerii integrității țării au stat câteva concepte pe care ni le amintim foarte des: iubirea de țară, iubirea de tot ceea ce-nseamnă românesc, asta în condițiile în care au înfruntat popoare care au vrut să cucerească și să ne cucerească. De aceea, generațiile viitoare au o misiune foarte importantă! Toate aceste sentimente fundamentale trebuie conservate și dezvoltate pentru că ele duc întotdeauna la succesul unei națiuni!”.

La final, reprezentanții instituțiilor publice și private, precum și cei ai minorităților de pe raza orașului Moldova Nouă au depus coroane la flori în semn de omagiu pentru eroii neamului românesc.

Trimite şi prietenilor

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email