Vineri, oraşul nostru a primit vizita Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţial al Republicii Cehe la Bucureşti, doamna Halka Kaiserova. Aceasta a fost primită la Primăria Moldova Nouă de conducerea oraşului în frunte cu edilul Ion Chisăliţă, alături de viceprimarul Adrian Moiseş, citymanagerul Lavinia Almăjan şi contabilul şef Radmila Szekely.
Edilul i-a prezentat cu această ocazie înaltului oaspete câteva date privind demografia oraşului, vorbind despre comunitatea de cehi de la malul Dunării şi relaţiile foarte bune existente în interiorul comunităţii.
La rândul său, doamna ambasadoare a apreciat pozitiv strânsa legătură a administraţiei locale cu comunitatea cehă, exprimându-şi speranţa că şi pe viitor aceste legături vor fi la fel de strânse.
Vizita Ambasadorului Extraordinar şi Plenipotenţial al Republicii Cehe la Bucureşti, doamna Halka Kaiserova, la Moldova Nouă, s-a înscris în periplul pe care aceasta l-a făcut în Clisura Dunării, cu scopul de a cunoaşte şi a se familiariza cu problemele comunităţilor cehe din această zonă a Banatului.