Furnizarea apei, restricţionată la Moldova Nouă

Severitatea secetei hidrologice în județ a afectat toate sursele de apă care alimentează orașul Moldova Nouă. Cantitatea de apă din foraje este insuficientă din cauza perioadei prelungite de secetă. Ca urmare, AQUACARAȘ S.A. continuă să implementeze măsuri pentru a asigura cantitățile necesare de apă pentru locuitorii orașului.

Valul de căldură și lipsa precipitațiilor au cauzat o scădere semnificativă a cantității de apă brută disponibilă, iar conducerea AQUACARAȘ S.A. face apel la rațiune și înțelegere din partea cetățenilor.

În perioada 8.08-14.08.2024, pentru a acumula rezerve suficiente, se va sista furnizarea de apă potabilă în intervalul orar 01:00-05:00. Aceste măsuri provizorii vor afecta întreg orașul Moldova Nouă și cartierul Boșneag, iar dacă seceta va continua, măsurile impuse vor fi prelungite.

Pe parcursul nopții, angajații AQUACARAȘ S.A. vor efectua operațiunile pentru a acumula apa necesară, astfel încât să satisfacă nevoile populației. Conștientă de disconfortul creat, compania a antrenat echipe suplimentare pentru a monitoriza și implementa eficient măsurile de captare a apei.

Pentru a evita situații similare în viitor în care s-ar impune sistarea furnizării apei potabile, Societatea îndeamnă la utilizarea înțeleaptă și atentă a surselor de apă potabilă și roagă cetățenii orașului Moldova Nouă, să nu utilizeze sursele de apă în scopuri agricole și recreative.

În aceeași măsură, în prezent, Societatea desfășoară lucrări ample în vederea suplimentării surselor de apă brută cu încă două foraje, menite să asigure necesarul de apă pentru cetățenii orașului Moldova Nouă.

AQUACARAȘ S.A. regretă situația actuală cauzată de condițiile climatice și lucrează neîntrerupt pentru a diminua disconfortul resimțit de cetățeni. Angajații companiei fac tot posibilul pentru a ameliora impactul negativ al acestei perioade secetoase.

Trimite şi prietenilor

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email