Împreună pentru modernizare: A fost predat amplasamentul drumului județean DJ 571!

📍📍📍 Un pas important spre dezvoltarea infrastructurii din județul Caraș-Severin a fost făcut astăzi, odată cu predarea amplasamentului pentru modernizarea drumului județean DJ 571. Proiectul vizează reabilitarea unui tronson de aproximativ 46 de kilometri, care pornește de la intersecția cu DN 57, străbate localitățile Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană și ajunge din nou la DN 57 în zona comunei Ciuchici.

Acțiunea în teren a reunit toți actorii implicați în derularea proiectului, de la
autorități județene până la reprezentanți ai antreprenorului și ai comunităților beneficiare. Întâlnirea a avut ca scop stabilirea detaliilor tehnice și organizatorice, necesare înaintea începerii efective a lucrărilor, programate să debuteze simultan din ambele capete ale drumului.

✅✅✅ Sprijin total din partea autorităților locale

Prima oprire din cadrul vizitei a avut loc la Moldova Nouă, unde viceprimarul Schinteie Constantin a fost gazda delegației. Acesta a transmis un mesaj ferm de susținere garantând tot sprijinul necesar pentru derularea în condiții optime a proiectului. Același angajament l-au reconfirmat și cei doi edili: Gheorghe Prăsnescu (comuna Cărbunari), Ion Poplicean (comuna
Sasca Montană).

Proiectul menționat mai sus nu se limitează doar la modernizarea carosabilului, ci include și lucrări complementare esențiale pentru siguranța și durabilitatea infrastructurii:

✅ reabilitarea de poduri și podețe;

✅amenajarea acceselor la proprietăți;

✅ lucrări de consolidare și protecție a drumului;

✅ modernizarea sistemelor de colectare a apelor pluviale;

✅ implementarea măsurilor de siguranță rutieră.

💶💶💶Finanțare europeană și termen de implementare

Proiectul este derulat cu finanțare prin Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de ADR Vest în calitate de Autoritate de Management. Valoarea totală a investiției este de 247.850.791,28 lei, din care 208.684.754,39 lei provin din fonduri europene.

Implementarea lucrărilor este programată pe o perioadă de 36 de luni de la semnarea contractului, perioadă în care zona va beneficia de un șantier activ, menit să transforme complet calitatea drumului și să impulsioneze dezvoltarea economică și turistică a întregii zone.

🤝🤝🤝✅✅✅ Modernizarea DJ 571 este mai mult decât un proiect de infrastructură – este o investiție în conectivitate, în siguranța cetățenilor și în viitorul comunităților locale. Implicarea tuturor părților interesate și colaborarea strânsă între autorități, constructori și cetățeni demonstrează că, împreună, putem construi durabil și responsabil pentru generațiile viitoare.

Trimite şi prietenilor

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email