Primăria Moldova Nouă, colaborare cu Primăria Golubăț (Serbia) pentru un nou proiect transfrontalier

S-a lansat proiectul transfrontalier din cadrul programului INTERREG IPA de Cooperare România – Serbia, între Primăria Moldova Nouă și Primăria Golubăț (Serbia). Cu ocazia conferinței de lansare, prima întâlnire între parteneri a avut loc miercuri, 30 august, la Golubăț, și au fost prezentate principalele obiective și așteptări!

Primăria Moldova Nouă și Primăria Golubăț (Serbia) au obținut finanțarea unui proiect transfrontalier sub titlul „Sisteme de pregătire pentru situații de urgență”. Proiectul are ca scop principal creșterea nivelului de siguranță și conștientizare în rândul cetățenilor din ambele părți ale frontierei, print-o gestionare eficientă a situațiilor de urgență. În urma acestui proiect, comunitățile locale de pe ambele maluri ale Dunării, Moldova Nouă și Golubăț, vor beneficia de achiziționarea unor echipamente în vederea îmbunătățirii dotării pentru prevenirea reacțiilor la dezastre naturale și inundații stradale, respectiv intervenții în cazul situațiilor de urgență. De asemenea, ambele tabere vor trece printr-un proces de prevenire și conștientizare cu privire la problemele de mediu și de urgență.

“Vizita pe care am efectuat-o la Golubăț a bifat o bună oportunitate de a face schimb de idei și de a construi împreună un plan de dezvoltare, atât pentru turism, cât și pentru relațiile dintre cele două Primării. Am găsit un orășel Golubăț foarte bine dezvoltat și gestionat de către administrația locală, semn că domnul primar Nebojša Mijović a reușit să găsească atât resurse umane, cât și financiare, pentru a moderniza comunitatea sa”, a spus Adrian Torma, primarul orașului Moldova Nouă.

“Cu siguranță, colaborarea dintre cele două primării va aduce un plus pe ambele maluri ale Dunării și va crea și oportunități în dezvoltarea turismului”, a mai adăugat Adrian Torma.

De partea cealaltă, Nebojša Mijović, primarul orașului Golubăț, a subliniat la conferința de presă importanța acestui proiect pentru comunitatea sa.

„Pentru Golubăț, acest proiect este foarte important, întrucât noi nu avem un serviciu de pompieri în localitate, cel mai apropiat fiind la circa 20 km. Mai mult de atât, se întâmplă sau se pot întâmpla multe evenimente în zonă sau pe teritoriul administrației publice, iar noi nu suntem dotați corespunzător. În mod cert, acest proiect va ajuta la dezvoltarea regiunii și va fi un câștig și pentru partenerii noștri de la Moldova Nouă”,  a spus Nebojša Mijović.

Perioada de implementare a proiectului este de 22 de luni de la data semnării contractului de finanțare. A doua conferință din cadrul proiectului va avea loc în septembrie, la Moldova Nouă.

Zilele trecute, Primăria Moldova Nouă a mai lansat un proiect menit să dezvolte turismul local, împreună cu Primăria Veliko Gradiște (Serbia). Pentru detalii suplimentare, consultați articolul de aici.

Trimite şi prietenilor

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email