Eroii au fost comemoraţi şi la Moldova Nouă

În fiecare an, Ziua Eroilor este celebrată odată cu sărbătoarea creştină a Înălţării Domnului, la 40 de zile de la Sfintele Paşti, evocând memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă, pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.

La fel ca în fiecare an, această zi nu a trecut neobservată la Moldova Nouă unde, autorităţile locale au pregătit un eveniment de comemorare ce s-a desfăşurat la Cimitirul Eroilor.

Începând cu ora 12:00 un numeros public, reprezentanţi ai structurilor Ministerului Afacerilor Interne, elevi ai şcolilor din oraş, dar şi reprezentanţi ai mediului de afaceri au ţinut să aducă omagiul lor celor ce s-au jertfit pe câmpurile de luptă.

Evenimentele au debutat cu un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi ai lăcaşelor de cult din oraş şi au continuat cu un scurt mesaj al primarului oraşului dr. ing. Ion Chisăliţă. Mai apoi, profesorul de istorie Desideriu Gecse a ţinut să le vorbească celor prezenţi despre însemnătatea acestei zile, manifestările încheindu-se cu obişnuitele depuneri de coroane şi jerbe de flori.

Trimite şi prietenilor

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email