A început şcoala şi la Moldova Nouă

La Moldova Nouă clopoţelul primei zile de şcoală i-a găsit pe elevi, părinţi şi dascăli foarte nerăbdători, revederea fiind mult aşteptată.

Administraţia locală a făcut şi în acest an eforturi susţinute pentru a asigura copiilor, viitorul oraşului – aşa cum îi consideră primarul Ion Chisăliţă – toate condiţiile pentru desfăşurarea actului educaţional.

“Începem anul într-o situaţie oarecum atipică după ce am fost nevoiţi să comasăm copiii şi personalul didactic de la Şcoala Generală Nr. 1 şi Grădiniţa PP2 în fostul internat al Liceului Tehnologic, la grădiniţa din Moldova Veche şi Baron. A fost necesar să facem acest lucru pentru că a început reabilitarea celor două unităţi de învăţământ. Prin efortul Primăriei Moldova Nouă, a conducerii liceului şi a grădiniţelor implicate, am reuşit să rezolvăm toate provocările acestei situaţii, astfel că anul şcolar a putut începe în condiţii foarte bune”, spune primarul Ion Chisăliţă.

În cuvântarea rostită cu ocazia deschiderii anului şcolar, edilul a subliniat importanţa educaţiei, dar şi faptul că dascălii sunt cei care trebuie să insufle celor aflaţi în bănci curiozitatea cunoaşterii, iar cei mai mulţi dintre ei chiar reuşesc acest lucru, în timp ce părinţii sunt cei care trebuie să se implice în actul educaţional de după şcoală.

Trimite şi prietenilor

Facebook
WhatsApp
Twitter
Email