Campionii automobilismului românesc din Moldova Nouă, premiați la Casa de Cultură

Joi, Casa de Cultură Moldova Nouă a găzduit deschiderea expoziției „Aurel și Cătălin Țuțuian – povestea campionilor naționali de la Moldova Nouă”, eveniment în cadrul căruia primarul orașului de la malul Dunării, Ion Chisăliță, a ținut să mulțumească familiei Țuțuian, prin decernarea unei diplome de excelență, nu doar pentru rezultatele obținute de-a lungul câtorva decenii în domeniul automobilismului, ci mai ales pentru faptul că au reprezentat cu mândrie orașul Moldova Nouă ori de câte ori au avut ocazia.

Aurel Țuțuian a rememorat în fața celor prezenți la expoziție cum a pornit totul, mai exact care a fost scânteia care avea să-l ducă de nenumărate ori pe podium, acesta fiind caracterizat în presa vremurilor ca fiind “un vulcan pe circuit”. În 1970, seniorul familiei Țuțuian câștiga “la Loto” un Fiat 850, iar, în scurt timp, din cauza vitezei pe drumurile publice, dar și a stilului de a conduce a intrat în vizorul polițiștilor rutieri. Momentul a fost însă de bun augur întrucât Aurel Țuțuian a fost “invitat” să participe oficial, în 1978, la Reșița, la prima etapă de viteză pe circuit de “Ziua Miliției”, iar de aici sportivul a început să obțină premiu după premiu, având în vitrină, între altele, titlul de campion național în 1984 – la grupa N, clasa 1300, în 1986 și 1987 – la grupa A, clasa 1300 – câștigând în 1997 chiar toate cele 14 etape de coastă și circuit – și în 1996 și 1997 – la grupa E, clasa 1600.

Referitor la concurența din zilele noastre în domeniul automobilismului, dar și riscurile care pot să apară, Aurel Țuțuian a spus că “bătălia e aceeași! Să ajungi pe podium este un lucru extraordinar. Astăzi, lucrurile au evoluat extrem de mult în acest domeniu. Atunci, cu greu se găseau echipamentele necesare. Cât despre riscul la care te expui, pot spune doar atât: acesta este asumat în permanență, dar pregătirea pe care o ai poate învinge frica”.

Mândru de originile sale, campionul care în acest an va împlini 75 de ani, a relatat de asemenea că a reușit să atragă “spuma” automobilismului românesc, în perioada 1994-1996, în zona orașului Moldova Nouă, atunci când, cu sprijinul Sindicatului Liber Minier de pe lângă Întreprinderea Minieră Moldova Nouă s-a ocupat de omologarea pistei și organizarea etapelor de pe Piatra Albă, totul în cadrul Campionatului Național “Cupa Minierul”, organizată cu ocazia Zilei Minerului la Moldova Nouă, acesta ieșind învingător în primele două etape și pe locul al doilea, în 1996.

Pasiunea pentru automobilism s-a transmis în familia Țuțuian din tată în fiu, Cătălin Țuțuian fiind, din 1988, participant în Campionatul Național de Karting, apoi, din 2000, în Formula Renault 2.0, fiind la vremea aceea primul român prezent într-un campionat mondial. Acesta este totodată absolvent al celebrei școli franceze de pilotaj La Filière – FFSA, considerată cea mai complexă școală de acest gen din lume. La Le Mans a obținut primul pole-position în Formula Renault 2.0, într-o concurență serioasă care l-a inclus și pe brazilianul Felipe Massa. Cătălin este în prezent pilot în CNVC, campion național en-titre, câștigător al numeroaselor etape naționale, dar și antrenor, având aceleași rezultate remarcabile.

Bucuros pentru faptul că orașul pe care astăzi îl păstorește a dat României oameni valoroși, primarul Ion Chisăliță, a ținut să sublinieze câteva aspecte înainte de a-i înmâna lui Aurel Țuțuian diploma de excelență. El i-a asigurat pe cei prezenți că evenimentul găzduit de Casa de Cultură va fi doar începutul, acesta fiind convins că Moldova Nouă nu duce lipsă de personalități în varii domenii de activitate:

“Aurel este cunoscut de noi, generația în vârstă,  pentru că am copilărit împreună și ne mândrim cu realizările sale, chiar dacă poate nu am fost prezenți la toate competițiile la care a participat. Realizările și performanțele obținute de Cătălin sunt și realizările muncii lui Aurel, dar nu pentru că este fiul lui, ci pentru că i-a insuflat dragostea pentru acest sport deosebit de frumos, poate și riscant în anumite situații. Aurel a început cu un experiment și management intuitiv. Cătălin face automobilism, el plecând de la un management științific la o activitate cultivată pe care o transmite cu bună știință, cu regulile managementului respectiv întrucât a devenit instructor și a fi pedagog este o înnobilare a muncii desfășurate”, a spus Ion Chisăliţă.

Nu în ultimul rând, edilul a mai atras atenția asupra importanței sprijinului economic pentru tinerele talente, acesta punându-și nădejdea în faptul că lucrurile vor arată cu totul altfel odată cu reînceperea exploatării cuprului de la Moldova Nouă, sub umbrela turcilor de la Eti Bakir, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Aurel Țuțuian.

,,Vedeți, activitatea lui Aurel s-a suprapus cu istoria orașului. A fost angajat al Întreprinderii Miniere aproape 40 de ani – o perioadă înfloritoare pentru Moldova Nouă. Puterea economică a orașului a putut să susțină asemenea evenimente/activități și să dezvolte sportul. Eu sper, de ce nu, că vom avea o secţie de automobilism la Moldova Nouă odată cu venirea turcilor în zonă pentru explorarea minereului, mai ales că vin cu o altă tehnologie decât ceea ce a fost cândva. Cred că se deschide o perspectivă încât să putem susține sportul așa cum trebuie susținut. Iar pe lângă acest lucru, sigur, avem nevoie de oameni care să-i descopere pe tineri, care să se ocupe de ei și să-i îndrume”, a conchis primarul Ion Chisăliţă.

Evenimentul a fost susținut de Primăria Moldova Nouă și Consiliul Local Moldova Nouă.

Trimite şi prietenilor

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email